Doamne, nu vezi ce furtună,
Ce vifor îngrozitor?
Ce nor des, ce întunecime,
Scăpare nu‑i și-ajutor!
Azi de pierim nu Îți pasă?
Cum poți să dormi adânc?
Tot momentul ne-amenință moartea,
Peste-acest adânc umblând!
“Să-asculte furtuna de glasul Meu,
Liniște!”
Pagubă nu poate provoca,
Nici demon, nici om sau chiar altcineva,
Nu poate să piară corabia
Al cerului Domn când se află‑n ea!
“Căci toate Mie Mi se supun,
Liniște, când Eu spun,
Căci toate Mie Mi se supun,
Deci, liniște!”
Doamne, ce griji mă apasă!
Odihnă n‑am nici o zi;
Azi inima îmi e rănită,
O, vin’ spre‑a mă mântui!
Torente mari de păcate
Urlă asupra mea,
Am să pier, Doamne, în deznădejde,
Ah, vino, nu mă lăsa!
O, Doamne, trecut‑a spaima,
Natura s‑a liniștit;
Pe cer soarele strălucește,
Și pacea iar am primit!
Te-aștept, o, Doamne, pe Tine,
Singur nu mă lăsa!
Ah, mă du la limanul de pace,
Odihna Ta voi afla!
